Luni 21 Aprilie 2025, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

FOTO Incendiu într-un bloc din Rădăuți în prima zi de Paște. Zece de persoane s-au evacuat

Un incendiu s-a produs într-un bloc de pe str. Mihai Viteazul din municipiul Rădăuți, în prima zi de Paște. Zece de persoane s-au evacuat, după ce apartamentul situat la etajul al doilea, a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Din interiorul locuinței cuprinse de foc, pompierii militari au evacuat trei pisici. Din păcate, una dintre ele era inconștientă, și în ciuda eforturilor depuse de pompierii paramedici SMURD de a o a readuce la viață, pisica nu a supraviețuit.

De asemenea, în urma refulării cu agent de stingere (apă), au fost afectate și elemente de zidărie (finisaje) ale apartamentului situat la etajul inferior.

Incendiul a izbucnit din bucătăria locuinței, iar cauza probabilă a fost flacăra provenită de la o candelă tip lumânare, lăsată aprinsă și nesupravegheată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat restul apartamentelor, cu bunurile aferente.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*