Sâmbătă 19 Aprilie 2025, Actualizat acum 108 zile 12:00 am

Incendiu izbucnit la o gospodărie, în orașul Vicovu de Sus

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la o gospodărie din orașul Vicovu de Sus, susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari și civili, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„Nu sunt anunțate victime și se lucrează pentru localizarea flăcărilor. Incendiul se manifestă la o casă de locuit în construcție și la anexele gospodărești. A existat pericol de propagare la vecinătăți, dar pompierii au localizat flăcările și au salvat o altă casă de locuit din aceeași gospodărie și o locuință învecinată”, au precizat oficialii ISU.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

Au ars acoperișul casei în construcție și cel al unor anexe gospodărești (garaj și magazie), pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, precum și bunurile depozitate în interioare. Au mai ars circa 4 metri cubi lemn de foc și s-a degradat ușa de la camera centralei termice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*