Un accident rutier cu cinci victime a avut loc în a treia zi de Paște în județul Suceava. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe raza localității Roșiori.
Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și trei ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia intensivă mobilă), cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
„Sunt implicate cinci persoane, și toate necesită îngrijiri medicale. Toate victimele sunt conștiente și cooperante. Toate cele cinci victime, printre care și un minor în vârstă de 8 ani, cu diferite traumatisme, vor fi transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.