Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de la aproape trei metri înălțime. Nenorocirea a avut loc pe 13 septembrie, pe str. Cernăuți, din municipiul Suceava. Omul a mers la o familie pentru a efectua reparații la acoperișul casei.
Locuința este situată sub nivelul străzii principale, astfel că a fost improvizat un podeț din lemn, între etajul 1 al imobilului și partea carosabilă, pentru a transporta materialele necesare la reparația acoperișului.
În timp ce se deplasa pe podețul respectiv, din neatenție, a alunecat și a căzut în gol de la circa 3 metri înălțime, pe o suprafață de beton. În urma impactului, acesta a suferit leziuni la nivelul capului și a corpului, fiind preluat de la fața
locului de către un echipaj din cadrul S.A.J. și transportat la U.P.U. a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel
Nou” Suceava.
Polițiștii fac cercetări pentru „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” ,„nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” şi „vătămarea corporală din culpă”.