Un bărbat a murit, iar altul a fost grav rănit după ce au intrat cu mașina într-un camion. Nenorocirea s-a produs sâmbătă, pe raza localității sucevene Drăgușeni.
„Cei doi ocupanti ai autoturismului au ramas incarcerati, unul dintre ei fiind inconstient. Intervin pompierii militari, cu o autospeciala cu accesorii pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ. Cele doua victime au fost extrase din masina. Din nefericire, pentru victima inconstienta, dupa efectuarea manevrelor de resuscitare, s-a declarat decesul”, preciza ISU Suceava.
Cea de-a doua victima, constienta, a fost preluata de ambulanta si va fi transportata la UPU Suceava. Cele doua victime sunt barbati, cu varste aproximative de 38 (victima decedata), respectiv, 55 de ani (victima transportata la spital).