Marti 19 Noiembrie 2024, Actualizat acum 323 zile 12:00 am

Formațiune post-traumatică la nivelul capului, tratată cu succes la Arcadia

Dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie, Arcadia

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ales Rețeaua Medicală Arcadia pentru investigarea și tratarea unei umflături cu dimensiuni de 2-3 cm, cu localizare la nivelul capului, în zona frontală anterioară. Pacientul simțea tensiune și pulsații la nivelul formațiunii și dorea ameliorarea aspectului inestetic al acesteia.

Formațiunea a apărut în copilărie ca urmare a unui traumatism (o lovitură) la nivelul capului și a crescut în dimensiuni în decursul celor aproximativ 15 ani de la momentul loviturii până la prezentarea la Arcadia, interval de timp în care au existat o serie de tentative pentru rezolvarea acestei afecțiuni, însă nu a fost derulată nicio intervenție.

Investigațiile diagnostice au debutat cu o ecografie Doppler a părților moi în zona formațiunii, care a evidențiat o zonă de malformație arteriovenoasă cu presiune și circulație sanguină importante și o cavitate anevrismală de 2-3 cm. Diagnosticul prezumtiv a fost: anevrism post-traumatic și fistulă arteriovenoasă post-traumatică. „În urma loviturii suferite de pacient s-a creat o fistulă, adică o comunicare între circulația arterială și circulația venoasă, deci o scurtătură din arteră în venă. Diferența mare de presiune de la nivelul circulației arteriale și al circulației venoase a condus la apariția unui anevrism – o formațiune vasculară care se prezintă ca o dilatare a vasului sanguin”, explică Dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie, Coordonator Cardiologie Intervențională Arcadia.

 

Pentru a preciza anatomia formațiunii, pacientul a fost internat și s-a realizat un examen angiografic direct. S-a introdus selectiv un cateter de angiografie în artera carotidă externă stângă, cea care asigură circulația periferică în zona extracraniană. S-a injectat substanță de contrast și s-a văzut foarte clar în zona frontală malformația arteriovenoasă și anevrismul cu drenaj foarte rapid în sistemul venos.

 

Pacientului i-a fost propusă o procedură minim-invazivă, soluția optimă pentru acest tip de patologie: o embolizare directă a arterei mici care iriga formațiunea. Procedura a fost efectuată cu anestezie locală, ca orice investigație diagnostică angiografică cu substanță de contrast. Dr. Igor Nedelciuc precizează: „Cu ajutorul cateterului angiografic special și al imaginii angiografice preexistente, un cateter a fost introdus selectiv în artera care iriga formațiunea. Prin interiorul cateterului s-au introdus spirale speciale pentru embolizare, alese pe dimensiunea arterială a pacientului (3-4 mm), care au închis complet circuitul patologic. A fost necesară introducerea subsecventă a trei spirale până la închiderea completă a fluxului sanguin”.

Procedura a durat aproximativ 15 minute, timp în care pacientul a fost complet conștient. Acesta a simțit doar o ușoară senzație de căldură la nivelul feței în timp ce se introducea substanța de contrast. Pacientul a observat imediat o diminuare a umflăturii, a tensiunii și a pulsațiilor din zona formațiunii.

Examenul Doppler vascular al părților moi repetat după intervenție a evidențiat o scădere semnificativă a fluxului sanguin în zona anevrismului. „Pentru că au trecut atât de mulți ani de la apariția anevrismului, vor fi necesare câteva luni până când formațiunea va ajunge la dimensiuni minime și, implicit, va fi mai puțin deranjantă din punct de vedere estetic. În situația în care țesutul nu se va resorbi complet, poate fi efectuată o intervenție de chirurgie plastică cu riscuri minime de sângerare și efect maxim pe termen lung”, menționează Dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie.

Externarea pacientului a avut loc a doua zi după intervenție, cu un regim de viață normal, fără restricții și fără necesitatea urmării unui tratament.

Spitalul de Cardiologie Clinică și Intervențională Arcadia este cea mai mare și mai modernă unitate monodisciplinară de profil din regiune, specializată în prevenția, diagnosticul şi tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Spitalul dispune de o structură echipată cu o tehnologie performantă ce susține calitatea actului medical, care include o unitate de Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) Coronarieni, echipată cu sisteme ultraperformante de asistare respiratorie și monitorizare multiparametrică.

Pentru programare, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*