Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sute de ordine de protecție emise de polițiștii suceveni, anul trecut. Aproape 2.000 de violențe în familie au avut loc

Ordinul provizoriu de protecție este un instrument legislativ extrem de eficient și util care dă posibilitatea intervenției directe a polițistului pentru garantarea siguranței și drepturilor victimei. În total, în anul 2022, la nivelul județului Suceava, au fost sesizate 1929 de fapte care fac obiectul Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Dintre acestea, 777 de infracțiuni au fost sesizate în mediul urban și 1152 în mediul rural. Cele mai multe fapte (1284) sunt loviri sau alte violențe. De asemenea, au fost înregistrate 201 fapte de amenințare și 241 de fapte de abandon de familie, restul fiind încadrate la alte fapte privind violența în familie. În anul precedent au fost săvârșite și 3 fapte de omor, victime fiind membri ai familiei.

Din cele 1929 de infracțiuni sesizate, cele mai multe – 1369, s-au petrecut la domiciliu și 560 în spațiul public. În cadrul celor 1929 de infracțiuni sesizate care fac obiectul Legii 217/2003 s-au înregistrat 2038 victime. Dintre acestea 499 au fost de gen masculin, iar majoritatea victimelor, respectiv 1539 de gen feminin.

În anul 2022, polițiștii au emis 265 de ordine provizorii de protecție. De asemenea, polițiștii au gestionat și 250 de ordine provizorii emise de către instanțele de judecată. Și în cursul zilei de ieri, polițiștii au adus liniștea în alte două familii, emițând ordine provizoriu de protecție împotriva agresorilor care nu a înțeles să asigure un climat familial
civilizat. Aceștia au fost evacuați din locuințe, fiind impuse restricții și interdicții în ceea ce privește contactul cu familia.

La data de 17.03.2023, ora 13:26, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 38 ani din orașul Vicovu de Sus, jud.Suceava cu privire la faptul că soțul său de 41 ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scadal la domiciliu și a agresat-o fizic, fără a suferi leziuni. La data de 17.03.2023, în jurul orelor 13.00, în timp ce se afla la locuința de domiciliu din orașul Vicovu de Sus , jud. Suceava, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, bărbatul de 41 ani a lovit-o pe soția sa.

În urma agresiunii, femeia nu a suferit leziuni și nu a dorit intervenția unui echipaj medical. Aceasta nu a dorit să formuleaze plangere penală împotriva soțului ei pentru săvârșirea vreunei infracțiuni. S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către femeia de 38 de ani a rezultat faptul că există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate, așadar, în cauză s-a procedat la emiterea ordinului de protecție provizoriu împotrivasoțului, pe o perioadă de 5 zile, reprezentând o durată de 120 de ore.

De asemenea, împotriva bărbatului s-a dispus ca măsură de protecție părăsirea temporară  locuinței din orașul Vicovu de Sus, jud. Suceava și păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri ață de persoana vătămată și copii acestora.
Având în vedere faptul că bărbatul se afla în stare de ebrietate și manifesta un comportament agresiv, acesta a fost imobilizat de către polițiști, fiind tranportat la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea acordării unui tratament de specialitate.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „Violență în familie” faptă prev. și ped. de art.199 alin.(1) rap la art. 193 alin.(1) din Codul penal și „amenințare”, faptă prev. și ped. de art.206 alin(1) din Codul Penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.(1) din Codul Penal, dosar ce urmează a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Tot la data de 17.03.2023, ora 23.30, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată direct de către o femeie de 53 ani din comuna Dorna Candrenilor, județul Suceava cu privire la faptul că a fost lovită de către soțul acesteia, de 60 ani.
În cursul zilei de 17.03.2023, în jurul orei 23.30, între cei doi soți, care locuiesc în acelaşi imobil, a izbucnit un conflict, iar acesta din urma a lovit-o pe apelantă, însă femeia nu a necesitat îngrijiri medicale. S-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent asupra victimei, fapt pentru care s-a impus emiterea ordinului de protecție provizoriu împotrivabărbatului, pe o perioadă de 5 zile, reprezentând o durată de 120 de ore.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”Violența în familie”, faptă prev. și ped. de art. 199, alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193, alin. (1) din Codul penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrători din cadrul Postului de Poliție Dorna Candrenilor.

Reamintim că poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de
violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot
realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări
cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor
medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile
ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.
Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea
fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii
evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe
baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei
să fie pusă în pericol.
Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații
sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii
familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate
sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.
Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în
anul 2023. Sesizați cazurile de violență domestică – Oprește Violența din casa ta!


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*