Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Controale de amploare pentru depistarea șoferilor care urcă la volan băuți sau drogați. Urmăriri în trafic și șoferi băuți încătușați pentru comportament agresiv

În perioada 08 – 10 martie 2023, polițiștii din cadrul IPJ Suceava au inițiat o amplă acțiune de prevenire și combatere a accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri. Acțiunea a avut atât componentă operativă de identificare a celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare, prin participarea specialiștilor din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava.

Acțiunea s-a desfășurat pe întreg teritoriul județului, având atât obiectivul de depistare a conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și obiectivul preventiv, de a transmite participanților la trafic să conștientizeze pericolul la care se expun prin consumul de alcool sau droguri.

Activitățile cu scop informativ-preventiv, desfășurate de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, au implicat completarea unui chestionar, în vederea realizării unui studiu privind consumul de substanțe psihoactive în rândul conducătorilor auto din România.

Datele furnizate în cadrul studiului sunt anonime și confidențiale, fiind colectate doar în scop statistic, rezultatele urmând să stea la baza elaborării proiectelor de prevenire în domeniu.

În cadrul activităților desfăşurate de polițiștii rutieri au fost efectuate peste 350 de testări cu aparatele etilotest și DrugTest Drager.

Deși acțiunea a avut un scop principal preventiv au fost identificate și situații de o gravitate deosebită, fiind surprinși șoferi sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului, în unele cazuri fiind necesară urmărirea și blocarea în trafic a șoferilor, impobilizarea și încătușarea șoferilor agresivi.

În toate situațiile au fost dispuse măsurile legale necesare, fiind întocmite dosare penale și fiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Depistat conducând sub influența drogurilor

 La data de 08.03.2023, în jurul orei 2100, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce acționau pentru prevenirea şi combaterea nerespectării regulilor de circulație și identificarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe interzise, au procedat la oprirea pentru control pe DJ 209 G, pe raza comunei Straja, a autoturismului condus de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Straja.

Având în vedere faptul că șoferul avea un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul Drugtest marca DRAGER, rezultând faptul că acesta este POZITIV la CANABIS 5.

De asemenea conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest marca DRAGER, rezultatul acestuia fiind negativ.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Mun. Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanțelor interzise consumate de acesta.

Totodată, cu ocazia controlului autoturismului, la nivelul suportului de mână a fost identificat un ambalaj de material plastic ce conține o substanță ce prezintă caracteristici ale substențelor interzise, aceasta fiind ridicată pentru experizare și continuarea cercetărilor.

În cauză se continuă cercetările cu privire la infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (2) din Codul penal de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus.

 

Urmăriri în trafic și șoferi băuți încătușați pentru comportament agresiv

 

La data de 10.03.2023, ora 23:50, polițiștii Poliției Orașului Frasin, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, control și supraveghere al traficului rutier pe raza orașului Frasin, DJ 177A, județul Suceava, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire pentru control unui autoturism ce avea direcția de deplasare Stulpicani-Frasin.

Conducătorul autoturismului nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au procedat la urmărirea acestuia în trafic, având sitemul de avertizare sonor și vizibil în funcțiune.

După parcurgerea distanței de aproximativ 2 km pe DJ 177A, spre Frasin, conducătorul s-a abătut de la DJ 177A, pe o stradă care se înfundă, momnent în care polițiștii au reușit să oprească vehiculul.

În continuare, s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind un bărbat de 34 ani, domiciliat în sat/com. Stulpicani, județul Suceava.

Echipajul de poliție a solicitat relații conducătorului auto cu privire la motivul pentru care șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, fiind solicitate și documentele personale și ale autoturismului. Șoferu nu s-a conformat solicitării, a devenit recalcitrant și întrucât emana halenă alcoolică i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest. În continuare acesta a devenit mai agitat, motiv pentru care i s-a solicitat să-i însoțească la sediul poliției pentru clarificarea situației. Acesta a refuzat, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia și introducerea în autospeciala de poliție. Unul dintre pasagerii vehiculului condus de către bărbatul de 34 ani a avut și el o atitudine recalcitrantă, intenționând să intervină în momentul imobilizării conducătorului auto și întrucât nu s-a conformat, s-a procedat și la imobilizarea și încătușarea acestuia, ambii fiind conduși la sediul poliției.

La sediul subunității, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest marca DRAGER, care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Secția de Urgență a Spitalului Gura-Humorului, unde a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Poliției orașului Frasin, sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal și distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 alin. 1 din Codul Penal, urmând a se dispune măsurile procedurale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

 

Tot la data de 10.03.2023, ora 02:00, polițiștii echipajului de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv deplasându-se pe str. Mihai Viteazul, au observat un autoturism care circula spre str. Calea Bucovinei, iar la un moment dat a virat stânga pe sens unic, pe str. Grănicerului din Mun. Rădăuți.

Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au procedat la punerea în funcțiune a semnalelor luminoase și sonore, blocând autoturismul pe  str. Grănicerului.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 ani, din Mun. Rădăuți.

În urma testării cu aparatul etilometru marca Dragger, a șoferului a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză urmează a se efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1, din Codul Penal, cauză ce va fi soluționată procedural de către lucrătorii Poliției Municipiului Rădăuți.

 

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Sursa: comunicat IPJ Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*