Un accident cu trei victime a avut loc vineri, pe raza localității sucevene Fântâna Mare. Este vorba despre un utilaj căzut de pe o platformă peste două autoturisme. Au rezultat trei victime (din autoturisme), conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital.
„Intervin pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.”, arată ISU Suceava.
Polițiștii au început cercetările.