Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Caz chirurgical la Spitalul Arcadia: recăpătarea vieții normale după anus iliac

O pacientă în vârstă de 49 ani din Galați, cu anus iliac (anus contra naturii) a ales Spitalul Multidisciplinar Arcadia pentru refacerea circuitului digestiv natural.

Pacienta fusese operată în 2019 de cancer ovarian avansat local, realizându-se histerectomie totală, anexectomie bilaterală (scoaterea ovarelor), omentectomie și extirparea unei părți din colonul sigmoid. Evoluția a fost nefavorabilă și în zona operată pe colon a apărut o fistulă stercorală (un orificiu prin care materiile fecale pătrundeau în abdomen). A fost realizată o colostomie (anus iliac), adică s-a scos colonul la peretele abdomenului, ceea ce duce la colectarea materiilor fecale într-o pungă.

În 2021, pacienta s-a prezentat la Arcadia pentru refacerea circuitului digestiv natural, adică renunțarea la punga colectoare și eliminarea materiilor fecale prin anus. După explorări și pregătiri, s-a intervenit chirurgical. „În timpul operației, după desprinderea aderențelor dintr-un bloc aderențial complicat, am găsit o nouă fistulă, adică un nou orificiu, apărut între intestinul subțire și bontul rectal vaginal de la operația anterioară. Din acest motiv a trebuit să renunț la refacerea circuitului digestiv. Am secționat zona cu fistula respectivă din intestin, din vagin și din restul din rect și am decis că tranzitul intestinal va fi refăcut după 6 luni prin anastomoză mecanică. De foarte multe ori, realitatea locală nu corespunde cu realitatea redată din perspectivă imagistică. Toate explorările ajută foarte mult, însă au și limite, adică nu pot vedea absolut orice”, precizează Dr. Dragoș Chichirău, medic specialist Chirurgie generală.

Pacienta s-a prezentat în anul 2022 pentru refacerea circuitului digestiv. Anastomoza mecanică, o metodă foarte modernă, nu a putut fi folosită pentru că țesuturile nu mai aveau o calitate foarte bună din cauza inflamațiile anterioare sau a tratamentului adjuvant al cancerului din trecut, prin urmare sutura mecanică nu ar fi ținut. „S-a optat pentru o metodă mai rară și pretențioasă: o coborâre transanală, adică intestinul gros a fost luat de la piele și a fost coborât prin orificiul extern (anus) și anastomozat prin exterior. Cu alte cuvinte, a fost unit capătul de sus cu capătul de jos prin introducerea unui capăt în celălalt. A fost realizată o sutură specială care a evoluat favorabil”, explică Dr. Dragoș Chichirău. După o serie de scaune, numărul acestora s-a redus, iar pacienta și-a reluat viață normală, cu adoptarea un regim alimentar strict, care presupune evitarea unor tipuri de alimente.

Echipa operatorie a fost formată din Dr. Dragoș Chichirău, medic specialist Chirurgie generală, Dr. Mihaela Buna Arvinte, medic specialist Chirurgie generală, Dr. Mihaela – Mădălina Gavrilescu, medic specialist Chirurgie generală și Dr. Bogdan Țuțuianu, medic primar ATI.

Spitalul Arcadia este cel mai mare spital privat din Nord-Estul României, cu o activitate de excepție în peste 20 de specialități chirurgicale și reunește o echipă medicală cu experiență internațională, care oferă soluții moderne de tratament chirurgical minim-invaziv atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sistemul integrat de servicii medicale pe care este fondată rețeaua medicală Arcadia reprezintă premisele diagnosticării corecte și tratamentului complet și personalizat, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*