Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Suceava, sub cod galben și portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii până duminică seară

Meteorologii au emis sâmbătă noi avertizări de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru cea mai mare parte a țării, până duminică seară. O avertizare cod galben va fi în vigoare de astăzi, de la ora 12.00, până duminică, tot la ora 12.00, pentru județul Suceava.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp, conform meteorologilor.

O avertizare cod portocaliu va fi în vigoare tot de la ora 12.00, până duminică la ora 10.00.

În acest intervalîn vestul, nord-vestul, centrul și sud-vestul țării, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70…90 km/h, vijelii puternice, ploi abundente, frecvente descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 40…60 l/mp.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*