Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Avertisment grav pentru cei care cumpără acest medicament din farmacii. Medic: E absolut interzis să luăm preventiv!

Dr Corina Neamţu este medic primar endocrinolog şi doctor în ştiinţe medicale. Atrage atenţia asupra unui fenomen periculos care are loc acum în România. Foarte mulţi oameni merg la farmacie să cumpere iodură de potasiu pentru a lua preventiv în cazul unui accident sau bombardament nuclear. Specialistul spune însă că sub nicio formă nu există profilaxie în acest sens şi că iodura de potasiu este indicată doar în cazul în care are loc cu adevărat un asemenea eveniment tragic. Un farmacist din Capitală relatează că sunt oameni care spun că vor să ia preventiv iod în fiecare zi, specialistul avertizând că acesta este un fenomen foarte periculos, relatează News.ro, citat de G4media.ro.

“Nu este atitudine corectă, pentru că facem exact cum am făcut stocuri de plaquenil, de mai ştiu eu ce medicamente din Republica Moldova, de multe medicamente pe care niciunul dintre noi nu le-am folosit în timpul pandemiei, şi acum expiră, exact aşa se va întâmpla şi cu potasiul. Iodura de potasiu este indicată doar în cazul unui accident nuclear. Eu am trăit accidentul nuclear de la Cernobîl, când nu am primit iodură de potasiu pentru că ieşisem din vârsta de sub 18 ani şi au primit copiii şi militarii şi ştiu exact despre ce este vorba.

În cazul în care se va întâmpla, ceea ce nu ne dorim deloc, un accident nuclear sau un accident de la una dintre centralele nucleare, atunci evident că va fi indicat să se ia iod, dar în mod sigur există o soluţie naţională pentru asta, nu trebuie să ne-o procurăm noi acasă şi să stăm cu medicamente de care nu avem nevoie.

Este foarte, foarte…Nu contraindicat, este absolut interzis să luăm profilactic orice formă de iod în dozele care trebuie să blocheze tiroida.

Fenomenul la care ne este supus organismul dacă luăm iod cu gândul că o facem preventiv: dereglări grave ale glandei tiroide, spune medicul

Odată ce tiroida va fi blocată în a capta iod din atmosferă, cel radioactiv în cazul unui nedorit, unui puţin probabil accident nuclear, după ce este blocată, ea se va debloca în timp, pentru că este un mecanism doar temporar şi va produce din iodul pe care l-am înghiţit hormoni foarte mulţi, şi în funcţie de vulnerabilitatea individuală şi de prezenţa anticorpilor anti tiroidieni la unii pacienţi, şi sunt destui pacienţi cu această boală, vom avea la uşă pacienţi cu hipotiroidism foarte sever sau, cel mai grav scenariu, pacienţi cu hipertiroidism foarte sever.

Profilaxie nu există, există numai în cazul extrem de puţin probabil în care se va întâmpla un accident nuclear.

Iodura de potasiu pe care am lua-o are legătură strictă cu iodul radioactiv, însă în centralele nucleare există foarte mulţi izotopi radioactivi de care nu suntem deloc protejaţi şi nu avem cu ce. Singurul pentru care avem un remediu este iodul radioactiv.

În mod sigur există o strategie naţională pentru asta, sunt absolut convinsă că se lucrează la acest lucru, colegii mei din comisie lucrează la acest lucru, nu putem să ne apucăm noi ca indivizi să ne luăm singuri medicamente în cazul puţin probabil şi ipotetic al unui accident nuclear”, a explicat Dr. Corina Neamţu pentru News.ro.

Beatrice Speteanu, farmacist în Capitală, a explicat că foarte mulţi oameni vin spre farmacii să cumpere iodură de potasiu şi că, în acest moment, cel puţin la farmacia unde lucrează, medicamentul este restricţionat pentru comercializare, anunţul fiind făcut de furnizori către reprezentantul farmaciei chiar astăzi. Farmacist: “Majoritatea nici nu ştiu ce este, pentru ce se ia, ştiu doar că trebuie să fie în casă”.

“Săptămâna trecută a început să crească cererea de comprimate de iod, iar în ultimele zile cred că unul din două telefoane…oamenii întreabă de iodură de potasiu. Majoritatea nici nu ştiu ce este, pentru ce se ia, cum se administrează, ştiu doar că trebuie să fie în casă. Asta ar fi primul pericol, orice, dar să fie în casă, pentru că aşa am auzit că este bine.

În mod normal ar trebui să existe de la autorităţi o avertizare că este nevoie de o cerere de comprimate de iod, trebuie anunţat cum se ia şi când se ia.

Acest iod are ca scop să umple glanda tiroidă cu iodul normal din iodură de potasiu astfel încât în caz de accident nuclear acei ioni de iod radioactivi să nu se acumuleze în glandă, iar în timp asta să ducă la cancer tiroidian.

El nu se ia preventiv, se ia la 2 până la 6 ore maxim de la incident, doza este stabilită, este doză unică. Pentru copii este o doză mai mica, copiii mai mari până la adulţi în vârstă de 40 de ani este tot o doză unică de 130 de miligrame de iodură de potasiu.

Momentan nu mai este nimic în farmacii decât stocuri rămase, este restricţionat acum pentru comercializare. Aşa a fost anunţul oficial. Acest anunţ a venit la ultima încercare de comandă la furnizori. Astăzi.

Ar trebui autorităţile întâi să liniştească populaţia pentru că toată lumea nu ştie de ce trebuie să ia, cine trebuie să ia, nu am auzit nimic din punct de vedere oficial în ceea ce priveşte aceste tablete de iod, doar că circulă vestea şi că la Cernobîl au fost luate.

Într-adevăr ar trebui să existe acum din partea autorităţilor, Ministerul Sănătăţii, să iasă şi să spună cum se ia, nu se ia preventiv, care ar fi doza”, spune Beatrice Speteanu, farmacist la o farmacie din centrul Capitalei, de pe Calea Victoriei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*