Accident la Marginea! O tânără de 21 de ani a fost rănită

24 august 2021

La 23.08.2021, orele 09.14, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 209 K în comuna Marginea, o femeie de 45 de ani din comuna Horodnic de Sus a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat, moment în care a acroşat motocicleta condusă în același sens de mers de o localnică de 21 de ani, angajată în depășirea autoutilitarei.

Din accident a rezultat rănirea femeii de 21 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarele auto au fost testate de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia