FOTO Incendiu la o casă din Dornești

17 iunie 2021

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dornești, au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Dornești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la etajul casei, în două camere, și la o parte din acoperișul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcție. Din fericire, casa nu era locuită și nu s-au înregistrat victime.
Au ars bunurile materiale din cele două încăperi, elemente de tâmplărie și pardoseala din lemn, precum și aproximativ 20 de metri pătrați din acoperiș. S-au degradat tavanul de la parter și cel de la etaj, pe aproximativ 40 de metri pătrați, respectiv, pe 50 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 6:00, iar restul casei de locuit și bunurile aferente au fost salvate.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia