Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Românii nu vor mai putea avea mai mult de cinci porci în gospodărie. Care este motivul

porci in gospodarie la BotosaniVești proaste pentru românii din mediul rural. Un proiect al Ministerului Agriculturii prevede că oamenii nu mai au voie să țină mai mult de 5 porci, în gospodărie. Mai mulți gospodari se declară extrem de îngrijorați în acest context. Proiectul Ministerului Agriculturii arată că dacă numărul porcilor din ogradă trece de cinci, ograda se transformă în exploatație comercială, ceea ce presupune respectarea unor reguli de bio-securitate stricte.

Printre acestea se numără dușul obligatoriu pentru proprietar, înainte să intre în cocina porcilor, plus spații de anesteziere şi sacrificare. Proiectul vine în condițiile în care autoritățile consideră că doar așa se poate pune capăt pestei porcine africane.

Potrivit documentului, cei care vor dori să crească în continuare peste cinci porci vor fi nevoiți să devină persoane juridice, PFA, SRL sau întreprindere individuală.

Proiectul de ordinul Nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României prevede:

ART 1 a) Exploataţie comercială de suine-exploataţie de creștere a suinelor înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, indiferent de numărul de suine, care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate şi este autorizată sanitarveterinar Art. 2. Responsabilitatea trecerii dintr-un tip de exploataţie în altul, aşa cum sunt prevăzute la art.1, intră în obligaţia crescătorilor de suine.

Totuși, proiectul este încă la stadiul de proiect, urmând să fie sa nu aprobat.

Sursa: Capital.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*