Începând cu data de 1 iunie a.c., colonel Lungu Marian-Mihai își va desfășura activitatea ca expert național în cadrul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, „Frontex”, cu sediul în Varșovia (Polonia).
Din aceeași dată, la comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava se va afla colonel Postelnicu Ionel.
Ofițerul este absolvent al Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București, promoția 1995, iar în perioada 1995-2009 a îndeplinit diferite funcții în cadrul unității de jandarmi din Fălticeni (comandant de subunitate, consilier juridic și ofițer specialist resurse umane). Din anul 2009 și până în anul 2017 a fost comandant de batalion și locțiitor al comandantului Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni. De la 11 noiembrie 2016 și până în prezent, este comandantul școlii militare din Fălticeni.
Colonelul Postelnicu Ionel a fost împuternicit la comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, iar activitatea de predare-primire s-a desfășurat în data de 24 mai, la sediul inspectoratului, în prezența colonelului Mîrza Traian, șeful Direcției Cabinet din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.