Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Tânăr de 19 ani din Suceava condamnat pentru pornografie infantilă. Își racola victimele pe Facebook

Un tânăr de 19 ani, din Gura Humorului, a fost încarcerat, luni, în Penitenciarul Botoșani pentru pornografie infantilă. Sebastian Ioan Jitariu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la un an şi patru luni închisoare.  Tânărul s-a prezentat singur la poliție pentru a fi dus în Penitenciarul Botoșani.

Procurorii au arătat că  în luna august 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a determinat mai multe persoane de sex feminin, minore, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, să producă, folosind sisteme informatice (telefoane mobile), materiale pornografice în care se prezentau în ipostaze sexuale explicite, pe care acestea i le-au trimis prin intermediul unei aplicații, iar inculpatul le-a stocat pe telefonul mobil propriu.

La data de 01.09.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat 2 percheziții domiciliare, pe raza județului Suceava, în urma cărora au fost ridicate sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (un telefon mobil și un laptop). Fetele erau din Constanța. Părinții ar fi descoperit totul, videoclipurile, conversațiile, moment în care au depus plângere. Procurorii DIICOT au intrat pe fir, au declanșat cercetările, astfel ajungând la tânărul din Gura Humorului, care acum e arestat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*