Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Avertizare meteo! Ce ne așteaptă până pe 5 aprilie!

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare de vreme rea, valabilă între 02 aprilie, ora 13:00 – 05 aprilie, ora 10:00. Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, răcire accentuată. Potrivit ANM, în intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri (02 aprilie) vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană.

La munte, începând de sâmbătă (03 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (04/05 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte.
Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70…80 km/h și zăpada va fi spulberată.
Vremea se va răci accentuat, vineri (02 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (03 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*