Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

HS Timber Group a sprijinit în anul 2020 proiecte sociale de peste 3,9 milioane de Euro

HS Timber Group, companie prezentă în România cu cinci fabrici de prelucrare a lemnului a sponsorizat, în România, proiecte sociale în valoare de peste 3,9 milioane de Euro, numai în anul 2020.

„Responsabilitatea pentru regiunile în care activăm este parte din misiunea și viziunea noastră. Întrucât anul 2020 a fost unul imprevizibil iar comunitățile locale au avut de a face față cu situații delicate, pe lângă proiectele tradiționale, am sprijinit și inițiative care să răspundă nevoilor imediate cauzate de pandemie,” a spus Dan Bănacu, director general al HS Timber Productions România. „Suntem conștienți de realitățile sociale și economice cu care se confruntă comunitățile din jurul fabricilor noastre și am urmărit și în anul precedent să îmbunătățim accesul acestora la servicii sociale, educaționale și de sănătate adecvate.”

La Rădăuți, Grupul susține activitățile de prevenire a abandonului școlar și familial desfășurate de Centrul Social Maria Ward în rândul a peste 50 de copii din municipiu și din localitățile limitrofe. Sprijinul urmărește dotarea centrului cu echipamente IT, mobilier pentru copii, cărți și dicționare, precum și alte facilități importante, cum ar fi frigider, mașini de spălat haine și uscătoare. Sponsorizarea acoperă și lucrările necesare de întreținere a clădirii și a terenului de sport.

În Siret, HS Timber Group susține proiectul de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele aflate în nevoie derulat de către Direcția de Asistență Socială. Prin intermediul acestui proiect se urmărește creșterea calității vieții persoanelor în vârstă și ale acelora cu dizabilități, fără aparținători, și care au nevoie de ajutor în ceea ce privește activitățile de igienă personală, aprovizionare cu alimente. De asemenea, beneficiarii incluși în program vor primi câte o masă caldă și vor beneficia de consult și evaluare din partea asistentului medical, social și a infirmierului. De asemenea, în cadrul proiectului sponsorizat a fost achiziționat un autovehicul ce va deservi activitățile echipei mobile.

La Comănești, compania a sprijinit activitățile de terapie și recuperare derulate de Asociația Robert Cole cu peste 80 de copiii cu dizabilități din Valea Trotușului. Aici, echipa centrului formată din logopezi, kinetoterapeuți și psihopedagogi atrag copiii nu doar pe perioada anului școlar, ci și în vacanțe. În medie, fiecare copil petrece 45 de minute într-o activitate și un sfert de oră este alocat activității de consiliere a părinților.

 

Fabrica din Reci a sprijinit o diversitate de proiecte din localitate, precum finanțarea activităților de la after-school, dotarea cabinetului medical, realizarea unui studiu de impact pentru proiectul de reabilitare a biodiversității în unele locații din rezervația naturală Mestecănișul Reci – sit Natura 2000 și dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Reci.

 

La toate acestea se adaugă și sprijin cu produse din lemn pentru comunitățile locale, cum ar fi peleți pentru încălzirea Spitalului din Siret și a Centrul Social Sf. Ștefan din Saniob, panel și produse din lemn masiv pentru mobilierul școlilor dar și lucrări de renovare, întreținere sau crearea de facilități noi precum spațiul de citit din cadrul căminului pentru persoane vârstnice din Sebeș.

 

Sub deviza «Împreună!», compania s-a alăturat în 2020 autorităților locale pentru a sprijini toate eforturile în lupta pentru ținerea sub control a COVID-19. Grupul a donat două laboratoare de biologie moleculară la Comănești și Sfântul Gheorghe, echipamente medicale și materiale sanitare pentru spitalele din cele cinci localități în care compania deține unități de prelucrare a lemnului, respectiv Sebeș, Rădăuți, Siret, Comănești și Reci.

 

András-Nagy Róbert, managerul Spitalului Județean De Urgență Dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe explică: „Laboratorul de biologie moleculară ajută la diagnosticarea rapidă a COVID-19, iar prin instalarea acestei linii am adus testările mai aproape de Sfântu Gheorghe. Dacă, inițial, după recoltarea probelor trebuia să așteptăm rezultatul testului până la câteva zile, cu ajutorul acestui aparat rezultatul vine în două – maxim patru ore, cu o probabilitate de 100%.” Managerul a adăugat că echipamentul poate fi folosit și la diagnosticarea altor afecțiuni medicale, nu doar în cazul COVID-19 și că, odată cu ieșirea din criza actuală, va fi de folos mai multor specializări medicale din spital.

 

Pe lângă aceste proiecte se adăugă peste 1.000 de tablete cu abonamentul de Internet plătit pentru un an către 32 de școli din 13 județe. Beneficiarii donației sunt copii din medii defavorizate care nu au avut echipamente corespunzătoare pentru a participa la procesul educațional online.

 

Pe lângă proiecte sociale, de educație și sănătate, HS Timber Group sprijină și inițiative de mediu, precum cele derulate de Fundația Pădurea de Mâine, ale cărei programe derulate în 2020 au fost: Programul de Reîmpădurire a suprafețelor de fond forestier cu dificultăți de regenerare, Programul de Dezvoltare Comunitară și Programul de Silvicultură Responsabilă.

 

„Angajamentul nostru în comunitate este unul pe termen lung, iar pentru că HS Timber Group se consideră a fi un angajator responsabil și un pol economic – în special în zonele dezavantajate din punct de vedere economic – sprijinul nostru în comunitățile locale va continua,” a încheiat Dan Bănacu.

În perioada 2010-2020, sponsorizările HS Timber Group în România s-au ridicat la aproximativ 10,8 milioane de Euro.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*