Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suveava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, în perioada 25 – 29.01.2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 283 de societăți comerciale şi 132 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 51.400 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 6370 persoane.
Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În cursul zilei de ieri polițiștii au identificat 5 persoane care nu respectau măsurile de izolare la domiciliu ca urmare a revenirii în țară din spațiul european.
La 29.01.2021, în cadrul activităților privind verificarea zilnică a persoanelor aflate în carantină/izolare la domiciliu, conform listelor transmise de D.S.P. Suceava, s-a procedat la verificarea la domiciliu a persoanelor de pre raza orașului Siret.
La adresele indicate de către DSP Suceava nu au fost identificate 3 persoane.
S-a luat măsura sancționării contravenționale a celor trei persoane cu amendă în cuantum de 1000 lei fiecare conform Legii 55/2020.
La 29.01.2021, lucratorii Poliţiei Oraşului Solca, au oprit un autoturism pentru control pe DJ178 din com. Arbore, sat Arbore.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 ani, din com. Ostra, care a fost verificat în DPABD, unde a rezultat alertă de CoronaVirus, având de efectuat carantina în sat Clit com. Arbore.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespecatarea carantinării conform art.65 lit. b din Legea 55 din 2020 cu amendă de 1000 lei.
La 29.01.2021, ora 17:05, având în vedere lista cu persoanele autoizolate la domiciliu transmisă de DSP Suceava, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, s-au deplasat la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, care nu a fost identificat la domiciliu.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespecatarea carantinării conform art.65 lit. b din Legea 55 din 2020 cu amendă de 1000 lei.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.
Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.