Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Preot găsit mort într-un canal. Oamenii au început să-l caute când au văzut că nu vine la slujbă

Preotul paroh al Bisericii Roșu din comuna Iacobeni a fost găsit mort, duminică dimineață, într-un canal lângă pasarela Iacobeni, în județul Suceava. Mihai Ungurean, de 59 de ani, era preot paroh la Biserica Roșu
și locuia singur la etajul locuinței salem fiind divorțat din anul 2012 și era cunoscut pe raza comunei ca și consumator de băuturi alcoolice.

Cu o seară în urmă, acesta parcase mașina în curte și nu o mai mutase până a doua zi dimineață. El a mers la barul din localitate unde a consumat băuturi alcoolice, și a plecat pe jos înspre domiciliul său. Duminică dimineață, persoane din parohia unde își desfășura activitatea acesta s-au deplasat la locuința acestuia pentru a vedea de ce nu a venit la biserică, astfel că familia a început să îl caute în apropierea locuinței.

La scurt timp, trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit într-un canal de lângă DN 17 Iacobeni. S-a solicitat intervenția detașamentului de pompieri și a lucrărilor de pe ambulanță care au scos cadavrul din canalul respectiv, constatând decesul.

Trupul acestuia a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*