Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Marți este Ajunul Bobotezei, zi de post negru. Tradiții și superstiții- cum își pot afla fetele ursitul

Creştinii ortodocşi se pregătesc de prima zi de post negru din anul calendaristic, 5 ianuarie,  zi cunoscută drept „Ajunul Bobotezei”. Cu toate că în calendarul ortodox este specificată această zi ca fiind doar una în care se ţine post, nu post negru, conform tradiţiei, în această zi nu se mănâncă şi nu se bea apă pe parcursul întregii zile, de la răsărit şi până la asfinţitul soarelui.

Totodată în această zi de ajun există tradiția conform căreia preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul” sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora.

Se mai spune, din bătrâni, că în această noapte ouăle de corb crapă din cauza gerului și, astfel, ies puii, care vor încerca să zboare, potrivit tradiții-superstiții.ro.

În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.

Tot în ajun de Bobotează fetele mari pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui sa fure sau să ceară de la preot  un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă. Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit.

Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele mari trebuie să-și pună pe degetul inelar un fir de mătase roșie și un firicel de busuioc.

n vremurile mai îndepărtate fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei, iar dacă, a doua zi, îl gaseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat.

În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață , atunci,  în viitorul apropiat, va avea loc o căsătorie.

altă superstiție ne mai spune că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează.

Totodată, în ajunul Bobotezei, există și o serie de superstiții referitoare la vreme, și anume:

  • Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe;
  • Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă;
  • Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios atunci va fi un an ploios;
  • În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în ageasmă, de acolo vor veni ploile de peste an;
  • Dacă în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu “Iordanul” prin sate, îi va scârți zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.

Botezul Domnului sau Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*