Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Solstițiul de iarnă are loc luni. Cea mai lungă noapte din an, marcată de un fenomen ceresc pe care îl vezi o dată în viață

Solstiţiul de iarnă are loc luni. Durata zilei va fi de 8 ore şi 50 de minute, iar cea mai lungă noapte a anului va fi marcată de un fenomen spectaculos: planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu, stirileprotv.ro.

Începutul iernii astronomice este marcat de un eveniment precis, şi anume solstiţiul de iarnă, care în 2020 are loc la 21 decembrie, la 12 h 02 m, deşi, ne-am obişnuit să delimităm din punct de vedere meteorologic, anotimpul iarna de cel anterior, toamna, la 1 decembrie.

În acest an solstiţiul de iarnă este marcat de o conjuncţie foarte strânsă între Jupiter şi Saturn.

Cele două planete se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară. Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, pe 21 decembrie, foarte aproape de orizontul de apus.

La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16 şi 49 de minute, iar după ora 17 planetele se pot vedea cu ochiul liber, până spre ora 19, când apun, potrivit Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.

Următoarea dată când Jupiter și Saturn pot fi văzute atât de aproape va fi în 2080 

O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui.

Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus.

Solstiţiul de iarnă este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Concomitent, în emisfera sudică are loc solstiţiul de vară.

Solstiţiu înseamnă “soare nemişcat”, aflându-se în acest moment în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit “tropicul Capricornului”.

Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

La momentul amiezii Soarele “urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont.

O consecinţă a acestui eveniment astronomic este faptul că avem cea mai scurtă zi (iluminată de Soare, opt ore şi 50 de minute) şi cea mai lungă noapte a anului (de 15 ore şi 10 minute, pentru Bucureşti), potrivit www.astro-urseanu.ro.

Obiceiuri românești din preajma solstițiului de iarnă

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*