Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat un bărbat cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, care transporta ascunse într-un microbuz, 700 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
În data de 1 decembrie, în jurul orei 21.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un bărbat având dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 42 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.
Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în pereţii laterali ai microbuzului, cantitatea de 700 pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare totală de 1050 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei.