O fetiță de trei ani, dintr-o familie din Dumbrăveni, a ajuns la spital, luni seară, după ce o comodă a căzut peste ea. Mama se afla în bucătărie, iar fiica ei se afla în dormitorul locuinței cu ceilalți frați. La un moment dat, fetița s-a
întins după telefonul mobil care se afla pe o comodă din lemn, dar pentru că nu a ajuns să îl ia, a escaladat comoda, moment în care, aceasta a căzut peste ea. În urma incidentului, fetița a suferit leziuni la nivelul nasului, dar era conștientă și cooperantă.
Ea a fost preluată de către un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean Suceava, UPU, fiind diagnosticată cu „TCC fără pierdere de cunoștință, contuzie piramidă nazală, epistaxis anterior bilateral”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia