Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânăr înjunghiat cu un cuțit în miezul nopții. Agresorul a fost reținut

Un tânăr de 19 ani, din comuna Stroiești, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Slătioarei din municipiul Suceava.

Melenciuc Cătălin Daniel, de 19  ani, din comuna Stroiești, se deplasa împreună cu patru prieteni pe str. Slătioarei din direcţia str. Rulmentului. La un moment dat, s-au intersectat cu Sofrone Iulian Constantin, de 19 ani, din comuna Șchia  şi Olan Ioana Ana Maria ce veneau dinspre str. Bistriţei. În dreptul unui chioşc metalic Sofrone Iulian Constantin l-a înjunghiat de mai multe ori pe Melenciuc Cătălin Daniel.

În altercaţie au intervenit pentru a-i despărţii Olan Ioana  Ana Maria şi unul din prietenii tânărului, Olan Ioana  Ana Maria fiind şi ea tăiată la piciorul drept. Sofrone Iulian  Constantin şi Olan Ioana Ana Maria au fugit spre cartierul George Enescu, iar un alt tânăr a sunat la 112.

Echipajul ambulanţei sosit la faţa locului a transportat victima la spital fiind diagnosticat preliminar cu plagă înjunghiată flanc abdominal dreapta şi plagă înjunghiată coapsa dreapta.

Cei doi tineri au fost găsiți de polițiști pe b-dul G. Enescu, în zona Curcubeul. Fata avea o tăietură la piciorul drept a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu plagă înjunghiată coapsa dreapta.

Agresorul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru „tentativă de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.   Ulterior a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*