Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Țigări transportate cu drona, dar și cu mașina, peste frontiera, confiscate de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat aproximativ 10.000 pachete de țigări, în valoare de 116.750 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. Ţigările au fost transportate peste frontiera de stat cu drona, descoperite la o locație de pe raza localității Vicovu de Sus, respectiv identificate într-un autoturism parcat într-o zonă împădurită de pe raza județului Suceava.

Ieri, 29 iulie a.c., la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei s-au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 09.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, judeţul Maramureş, au identificat pe raza localității Țibău, județul Suceava, parcată într-o zonă împădurită, o mașină de teren marca Mitsubishi, înmatriculată în România.

În urma unui control sumar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat, în locul banchetei din spate, mai multe colete învelite în folie de culoare neagră.

Având în vedere cele constatate, autovehiculul în cauză a fost condus la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în locul banchetei din spate și în portbagaj au fost descoperite 15 colete care conțineau 7.480 pachete cu țigări, de proveniență Duty Free, în valoare de peste 87.500 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autovehiculul Mitsubishi în care au fost descoperite ţigările a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea anchetei.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-au deplasat la un imobil de pe raza localității Vicovu de Sus, jud. Suceava, unde, cu acordul proprietarei imobilului, au intrat în locuință și au descoperit patru colete cu țigări.

S-a luat măsura transportării baxurilor la sediul unității, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 23.400 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar proprietara imobilului în vârstă de 66 de ani este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Cercetările sunt continuate pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În seara aceleiași zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu – judeţul Satu Mare au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care a traversat frontiera din Ucraina în România, pe direcția localității Dabolț, județul Satu Mare.

Imediat, s-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, fiind descoperit, în zona de frontieră, un colet de mici dimensiuni cu țigări provenite din magazine de tip duty free.

În cel mai scurt timp, s-a luat măsura informării autorităților ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În urma inventarierii coletului, a rezultat cantitatea de 500 pachete cu ţigări, în valoare de 5.850 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*