Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Iată 4 tipuri de finisaje interioare care pot schimba cu totul înfățișarea casei tale!

Finisajele sunt obligatorii atunci când vine vorba despre amenajarea locuinței – cu ajutorul lor, îi poți da un aer aparte, plin de originalitate. Dacă ai ajuns în momentul în care trebuie să optezi pentru astfel de produse, este bine să știi ce variante ai și cum le poți îmbina pentru a crea un decor atractiv din punct de vedere estetic.

Încearcă să te orientezi către modele unice și personalizate, care să vină în sprijinul tău pe tot parcursul procesului.

Află care sunt cele 4 tipuri de finisaje interioare care pot schimba cu totul înfățișarea casei tale!

  • Parchetul 

Parchetul este un tip de pardoseală ales în mod frecvent, fiindcă are numeroase avantaje. Este rezistent în timp și dă un aer primitor încăperii. Există câteva sfaturi de care trebuie să ții cont în alegerea celui potrivit, însă nu uita să te concentrezi și pe factorul estetic.

Alege culori care să se integreze bine în planul de design – deși variantele clasice au diverse nuanțe de maro, ai libertatea de a jongla și cu cele precum alb sau gri, care vor crea o atmosferă specială și personalizată.

  • Tapetul

Din ce în ce mai mulți oameni preferă vopseaua lavabilă, deoarece este ușor de aplicat și de întreținut. Însă, dacă ești hotărât să realizezi un decor ieșit din comun, ia în calcul tapetul – există numeroase modele extrem de speciale, care vor da un aer diferit camerei respective.

Deși până nu demult era considerat demodat, acum a revenit în tendințe, iar specialiștii în design îl recomandă foarte des. Secretul este să optezi pentru imprimeuri potrivite, rafinate, care să nu încarce spațiul.

  • Gresia

Gresia este, în general, considerată a fi tipică băii sau bucătăriei, însă acest lucru nu este neapărat valabil, fiindcă, în prezent, se folosește chiar și pentru finisarea livingului sau a dormitorului. Au apărut pe piață o mulțime de plăci ceramice, care nu se aliniază conceptului clasic – producătorii vin cu modele noi și originale, care îți oferă șansa de a alege dintr-o diversitate considerabilă de mostre potrivite pentru orice fel de design.

Totuși, dacă ești în căutarea opțiunii perfecte pentru tine, nu uita să experimentezi și să iei în considerare și viziunile inovative ale celor din domeniu – alege gresia pentru baia ta și folosește-ți imaginația și creativitatea pentru a crea un decor unic!

  • Faianța

Faianța reprezintă o modalitate excelentă de a proteja pereții, mai ales în zonele cu apă, ulei sau umezeală. Însă, și în acest caz, este bine să cercetezi piața și să optezi pentru un design atipic, prin selectarea unor pattern-uri inedite, moderne și elegante. Nu te feri să propui abordări noi. Astfel, vei avea un rol activ în procedeul de amenajare a casei tale!
Așadar, finisajele interioare sunt necesare pentru amenajarea oricărui spațiu. Deși pare un factor neînsemnat, care poate fi bifat rapid, este bine să-i acorzi o atenție deosebită acestui prim pas, deoarece, în funcție de el, vei știi către ce linie de design te vei îndrepta ulterior. Ai încredere în instinctul tău și alege ceea ce ți se potrivește!

 

Sursa foto: pixabay.com


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*