Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Contrabandă la Brodina! Trei bărbați au abandonat marfa ca să scape de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au declanșat, joi, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 08.45, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, trei persoane, care se deplasau către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.

Imediat au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

La fața locului, au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.200 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de  37.440  lei. 

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor și documentarea întregii activități infracționale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*