Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Focuri de armă după contrabandiști, la Straja

Ieri, 02 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina, jud. Suceava, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 16.45, politistii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, mai multe persoane, care se deplasau către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin. În vederea reţinerii persoanelor, oamenii legii au tras două focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 35.430 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 414.531 lei.

Ulterior, un alt echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul aceluiași sector a observat, tot pe direcția localității Straja, trei persoane care transportau colete voluminoase dinspre frontieră spre interiorul  tării.

Poliţiştii de frontieră au acționat pentru reţinerea acestora, însă persoanele au abandonat coletele şi au fugit  spre  teritoriul ucrainean, fapt pentru care  au fost trase două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea  prevederilor legale.

Imediat au fost anunțate şi autoritățile ucrainene, care ulterior ne-au comunicat că pe direcţia respectivă  au  fost reţinuți 5 cetăţeni ucraineni care au  participat la activitatea infracţională. Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.980  pachete de ţigări în valoare de 34.866 lei.

În ambele cazuri, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în  activitatea infracțională.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*