Urmează ca Ministerul Tineretului și Sportului să depună la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației un proiect de finanțare a unui Centru de tineret și tabără școlară, cu respectarea criteriilor și a condițiilor UE, pentru dotare și asigurare servicii de cazare, recreere și sport.
„Centrul este gândit să funcționeze la capacitate maximă pe durata întregului an calendaristic, atât prin asigurarea serviciilor specifice taberelor – cu pondere importantă în perioada vacanțelor școlare, dar și prin asigurarea cadrului de pregătire și pentru practicarea mai multor sporturi – activități desfășurate pe perioada întregului an. Ne dorim foarte mult să avem în inima județului Suceava această tabără modernă, acest centru de tineret, care poate să devină și un important punct de atracție turistică național, alături de celelalte destinații din Bucovina. Mă gândesc și la faptul că la un moment dat, în aceeași perioadă, multe familii se pot regăsi cu toții în Bucovina, copiii în această tabără iar părinții la pensiunile din zonă. În ceea ce ne privește – și noi și Primăria Frasin – am pregătit tot ce este nevoie pentru a demara această procedură și suntem pregătiți să asigurăm și pe mai departe tot sprijinul”, spune Flutur.