Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Stațiune unică, Bucovina, înființată la Suceava pentru salvarea turismului prin accesarea fondurilor europene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, propune ministrului Fondurilor Europene sprijinirea turismului prin accesarea de fonduri europene. Pentru accesarea acestora, însă, este nevoie de o asociere, așa că cele trei stațiuni Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, se vor asocia și vor înființa o stațiune unică- Bucovina.

M-am întâlnit cu primarii localităților-stațiuni turistice Vatra-Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. Tema discuțiilor a fost relansarea turismului în Bucovina. În legătură cu temele abordate am avut o convorbire cu Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, revenind pe propunerile transmise zilele trecute privind sprijinirea turismului prin accesarea de fonduri europene. Soluția pentru accesarea de fonduri o reprezintă asocierea. Astfel, cele trei stațiuni se vor putea asocia cu Consiliul Județean Suceava și înființa o stațiune, unică – Bucovina. Este clar, unde-s mulți, puterea crește, așa că în perioada următoare cred că ar trebui ca și alții să se asocieze. Am convenit că cea mai bună abordare în această perioadă este acțiunea. Iar acum acțiune înseamnă să facem investiții în turism pentru ca atunci când va trece pandemia activitatea în turism să revină la normal. Am mai spus, ne putem inspira și din experiența altor țări care au fost și ele afectate de pandemie – Austria, Croația etc. Zilele următoare ne vom întâlni pentru a redacta un document pe care să-l trimitem la Guvern, prin care vom propune înființarea unui Program de tipul polilor de dezvoltare turistică, caz în care cele trei stațiuni ar putea fi eligibile pentru finanțarea diverselor categorii de investiții. De exemplu, transportul în comun pe calea ferată între cele trei stațiuni cu o frecvență funcție de sezon. Introducerea de tichete cu care turistul poate alege servicii oferite de cele trei stațiuni. Oferta este extrem de bogată – turism tradițional, de agrement și de tratament, agroturism, turismul religios, gastronomic, montan – unde suntem de neegalat în țară. Avem pârtii, drumuri, poteci, trasee omologate – Via Transilvanica, avem o gastronomie extraordinară,  produse tradiționale și bio, peisaje unice și arhitectură veche, obiceiuri și tradiții păstrate nealterate peste timp.Am pornit aceste discuții pe turism și în perspectiva tot mai apropiată a ridicării carantinei în județ. Ultimele date și reacțiile la nivel central mă fac să fiu optimist. În acest timp noi ne pregătim cu proiecte curajoase pentru perioada următoare. Acesta este unul dintre ele”, spune Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*