Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ce se va întâmpla cu nunțile planificate după încetarea stării de urgență? Precizările ministrului Marcel Vela

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, miercuri, că după 15 mai nu se vor putea organiza nunţi cu sute de persoane. El a menționat însă că este posibilă în luna august o relaxare astfel încât să fie permisă participarea a mai mult de 8 persoane la astfel de evenimente.

“Cu părere de rău nu pot da un răspuns pozitiv pentru că nunţile românilor în perioada în care chiar dacă se relaxează în 15 mai condiţiile de reţinere, de comprimare a unor posibilităţi de a ne mişca liber, de a fi alături de cei dragi, aceste condiţii nu se vor relaxa sută la sută. Individual probabil vom avea dreptul la această mişcare de a ne duce, a ne relaxa, de a ne plimba, de a rezolva câteva probleme individuale, dar, din păcate, presupun eu, nu vă dau un răspuns oficial, nu cred că în 15 mai am scăpat cu totul de acest coronavirus. Nu înseamnă că în 15 mai virusul s-a oprit şi ia o pauză. Noi va trebui să fim atenţi în continuare, să ne protejăm, să purtăm mască, să avem grijă să ne spălăm pe mâini, să nu stăm mai mult de trei la o discuţie, să respectăm distanţarea socială, anumite activităţi se vor relua în anumitre condiţii”, a spus Vela, răspunzând pe Facebook la întrebările adresate.

El a spus că nu va fi momentul unei relaxări generale astfel încât să poată avea loc evenimente cu sute de persoane, să riscăm o contaminare în masă. ”În consecinţă, cred că poate avea loc nunta în condiţii normale, iar partea festivă cu cheful să o lăsăm mai la toamnă, când putem evalua această epidemie”, a explicat Vela.

Ministrul a mai spus că este posibil ca în luna august să aibă loc o relaxare a condiţiilor astfel încât nunţile să poată avea loc cu mai mult de 8 persoane.

Cred că în august va fi o relaxare, cu mai multe persoane, nu cu sute sau mii de persoane, dar va fi o relaxare în 23 august probabil, dar depinde de cum reacţionăm fiecare român astfel încât să diminuăm infecţiile cu acest virus”, a adăugat Vela.

Ministrul de Interne a mai precizat, răspunzând unei alte întrebări, că este o analiză la nivel guvernamental pentru acordarea unui stimulent şi pentru pompieri, poliţişti şi poliţişti de frontieră, care prin activitatea lor intră în contact cu persoane suspecte sau infectate cu Covid-19.

Este o analiză pe care o facem la nivel guvernamental şi la nivelul MAI. Încă nu am stabilit cuantumul coeficientului stimulentului de risc. Din punctul meu de vedere, nu va fi la nivelul medicului, care este în contact permanent cu bolnavul de coronavirus, dar eu, ca ministru, mă voi preocupa să primiţi un stimulent de risc pompierii, dar şi poliţiştii, poliţiştii de frontieră, care sunteţi, să spunem, în a doua linie”, a afirmat Vela.

Sursa: Stirileprotv.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*