Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Au luat în râs ordonanța militară și au plătit pentru asta. Amenzi de 36.000 lei aplicate de polițiștii suceveni

Sancțiuni contravenționale în valoare de 36.000 lei au  fost aplicate de polițiștii suceveni. La 10.04.2020 în intervalul orar 14.00-16.00 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au desfășurat activități specifice privind prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și a dispunerii măsurilor imediate pentru limitarea răspândirii COVID-19, ocazie cu care  au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 26.000 lei.

La 09.04.2020, între orele 10:00- 13:00 polițiști din cadrul Poliției orașului Milișăuți au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor care contravin ordonanţelor militare privind restricţiile de circulaţie în perioada stării de urgenţă organizată, ocazie cu care au fost controlate 34 localuri, baruri/restaurante și verificate 25 de autovehicule.
În cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei dintre care 9 la OM 3/2020 și 1 la OUG 195/2002.

Polițiștii au depistat un bărbat din municipiul Rădăuţi, care în calitate de conducător auto al unei autoutilitare a circulat pe DN 2H în centrul oraşului Milişăuţi fără a avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere privind justificarea motivului deplasării sale.
Conducătorul auto a fost sancţionat cvontravențional cu amenda în valoare de 2.000 lei conf. art.9 alin.1 din OUG 1/ 1999 rap. la art.1 din Ordonanţa militară 3/2020.

Polițiștii au depistat un bărbat din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea autovehiculul pe DN 2H în oraşul Milişăuţi, transportând material lemnos. Acesta a prezentat declaraţia pe proprie răspundere cu data tăiată şi modificată, iar la motivul deplasării fiind bifată rubrica „ asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază”, nefiind conformă cu Ordonanţa militară 3/2020.
Conducătorul auto a fost sancţionat cu amenda în valoare de 2.000 lei conf. art.9 alin.1 din OUG 1/ 1999 rap. la art.1 din Ordonanţa militară 3/2020.

Polițiștii au depistat un bărbat din comuna Suceviţa, judeţul Suceava, care, în calitate de pasager al unei autoutilitare a circulat pe DN 2H în oraşul Milişăuţi, a prezentat o declaraţie pe proprie răspundere cu data tăiată şi modificată, iar la motivul deplasării fiind bifată rubrica „ asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază”, nefiind conformă cu Ordonanţa militară 3/2020.
Conducătorul auto a fost sancţionat cu amenda în valoare de 2.000 lei conf. art.9 alin.1 din OUG 1/ 1999 rap. la art.1 din Ordonanţa militară 3/2020.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*