Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Materiale sanitare donate de HS Timber Productions pentru Spitalul din Rădăuți

dav

Sub deviza „Împreună!”, fabricile HS Timber Productions se alătură autorităților locale pentru a sprijini toate eforturile în lupta pentru ținerea sub control a COVID-19.

„Suntem întotdeauna alături de comunitățile în care activăm. Prin urmare, este absolut normal să căutăm soluții împreună și să oferim sprijin în lupta împotriva răspândirii COVID-19, o situație excepțională în care ne aflăm cu toții,” a spus Dan Bănacu, director general al HS Timber Productions România. „Prin inițiativa noastră «Împreună!», contribuim direct și sprijinim activitățile organizațiilor locale în lupta împotriva răspândirii COVID-19. În vremuri ca cele pe care le trăim, este nevoie de coeziune mai mult ca niciodată, de aceea contribuim direct acolo unde este nevoie.”

O atenție deosebită a fost acordată imediat Spitalului Municipal Sf. Doctori Cosma și Damian din Rădăuți, întrucât acesta a devenit spital de resort în județul Suceava, unde sunt redirecționate urgențele medicale. HS Timber Productions Rădăuți a donat 10.000 de mănuși latex, 1.000 de mănuși examinare nitril nepudrate, 2.000 de măști chirurgicale, 510 bețe antibiogramă NF, 250 combinezoane antichimice, dezinfectanți pentru suprafețe, 100 viziere, 450 ochelari de protecție, 1.500 halate pentru examinare, 3.000 de bonete și 3.500 de perechi de încălțăminte de unică folosință De asemenea, compania a sprijinit autoritățile locale și a suportat costurile de transport pentru echipamente medicale aduse din Viena. Sprijinul către unitatea spitalicească va continua și în viitorul apropiat. Până în prezent, compania a alocat sponsorizărilor efectuate la Rădăuți suma de 104.000 de lei și acesta este doar începutul.

La Siret, autoritățile locale desfășoară – prin Direcția de Asistență Socială – activități de ajutorare a persoanelor izolate la domiciliu, persoane cu dizabilități și persoane în vârstă, cărora le oferă alimente și medicamente. Fabrica de panouri HS Timber Productions Siret a sponsorizat cu 14.535 de lei aceste activități destinate celor mai vulnerabili membri ai comunității și, în același timp, a pus la dispoziția autorităților locale din Siret două case pe care le deține. Acestea vor fi folosite în caz de necesitate pentru găzduirea cadrelor medicale, pe perioada stării de urgență.

Sprijinul acordat de HS Timber Group, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19 va continua în toate comunitățile locale. Inițiativa se înscrie în linia de responsabilitate socială care vizează sprijinirea proiectelor ambițioase din domeniul social, al educației, sănătății și al mediului, în special în comunitățile în care Grupul este prezent prin unități de producție. Mai ales în această perioadă excepțională, în care trebuie să păstrăm distanța spațială, social ne apropiem și mai mult – Împreună!

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*