Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

O femeie a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un gard

La data de 10.01.2020, în jurul orei 10.00, Poliția municipiului C-lung Moldovenesc a fost sesizată despre faptul că, la o unitate medicală s-a prezentat o localnică de 46 de ani, victima unui accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 10.01.2020, în jurul orei 07.55, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 175 din comuna Fundu Moldovei, victima a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Inițial, femeia de 46 de ani a tratat accidentul ca unul soldat cu pagube materiale, urmând a se adresa poliției pentru eliberarea unei autorizații de reparație, dar ulterior, întrucât acuza dureri, s-a prezentat la spital.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost testată de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-a recoltat o mostră biologică în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*