Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe DN 17, la Poiana Stampei. Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit frontal. Au fost implicate 9 persoane, dintre care una accidentată, dar care a refuzat transportarea la spital.
Potrivit DRDP Iași, în zonă, carosabilul este uscat, fără precipitații, la o temperatură a aerului de – 2°C. La locul accidentului se află echipaje ale Poliției, SMURD, precum și lucrători de la Districtul de Drumuri Naționale Vatra Dornei.