Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doi soți găsiți morți în Baia comunală din Siret

Doi soți au fost găsiți morți, sâmbătă, în Baia comunală din Siret. Carol de 82 și Elena de 76 de ani, locuiesc în apropierea Băii Comunale Siret, iar sâmbătă, în jurul orelor 13.00, înainte de a începe programul la baia publică, au intrat pentru a face duș, iar în jurul orelor 15.00 au fost identificați căzuți pe pardoseală.

În urma manevrelor de resuscitare, echipajele medicale au stabilit cauza morții ca fiind „stop cardio-respirator resuscitat fără rezultat”.

Locația era încălzită cu gaz. În urma măsurătorilor efectuate de pompieri și a lucrătorilor operatorului de gaz, în incinta imobilului nu au fost detectate concentrații de substanțe periculoase.
Cadavrele au fost ridicate și depuse la morga Spitalului municipal Rădăuți. Oamenii legii fac cercetări pentru  „ucidere din culpă”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*