Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Accident cu două mașini la Broșteni, din cauza unei șoferițe neatente. Femeia a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc miercuri dimineață, la Broșteni, din cauza unei șoferițe neatente. Accidentul rutier s-a produs pe D.N. 17B , pe sensul de mers Broșteni spre comuna Borca, județul Neamț, după Restaurantul Trestia, unde conducătoarea autoturismului VW Golf VI, Daniela P. din oraşul Broşteni, în vârstă de 25 ani, a ieşit din parcarea din partea dreaptă a sensului de mers  fără să se asigure şi nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei VW Transporter condusă de către Petru M. din comuna Crucea, care se deplasa regulamentar pe sensul său de mers Broşteni-Borca, în urma căruia aceasta a fost lovită în plin în partea stângă laterală a autoturismului şi proiectată pe partea stângă a sensului său de mers Broşteni spre Borca.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto care a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Niciunul dintre șoferi nu era băut. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămarea corporală din culpă”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*