Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Se măreşte ajutorul de înmormântare. La cât va ajunge acesta în 2020

Proiectul de buget pentru anul 2020 prevede mărirea ajutorului de înmormântare. Ajutorul de deces se va mări, potrivit bugetul.ro şi se va se acordă astfel:

5.429 lei, asiguratului sau pensionarului (cu 266 de lei mai mult decât în anul 2019, când se acordau 5.163 de lei); 2.715 lei, unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului (cu 133 de lei mai mult decât în 2019, când se acordau 2.582 de lei).

Și în 2018 a avut loc o creștere semnificativă a acestui ajutor respectiv s-au acordat 4.162 de lei pentru decesul asiguraților (cu peste 1000 de lei mai mult față de anul 2017), iar pentru decesul unui membru de familie al acestora a fost oferită suma de 2.081 de lei (cu peste 500 de lei mai mult față de 2017).

Ajutorul de deces se acordă în cazul morții unui asigurat, pensionar sau a unui membru de familie al acestora.

Casa Națională de Pensii Publice spune că ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, ajutorul de deces trebuie achitat într-un termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare.

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită soţului supravieţuitor, copilului, părintelui, tutorelui, curatorului sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile cauzate de deces.

În cazul decesului unui membru de familie, ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.

Potrivit legii, membrii familiei sunt considerați soţul/soţia, părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani (sau până la 26 ani dacă îşi continuă studiile), copiii indiferent de vârstă, aflaţi în întreţinere, dacă au devenit inapţi pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani.

Ce acte sunt necesare pentru acordarea ajutorului de deces:

cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
certificat de deces (original şi copie);
act de identitate al solicitantului (original şi copie);
acte de stare civila ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă intre 18 si 26 de ani urma o forma de învătământ organizată potrivit legii (original).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*