Bărbat intoxicat cu fum după ce casa i-a luat foc

1 decembrie 2019

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar Voluntar pentru Situații de Urgență Siminicea, au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Simnicea. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, construcții corp comun, cu o suprafață de aproximativ 150 mp, cu pericol de propagare la două gospodării învecinate.

Pe timpul incendiului, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 66 ani, care s-a intoxicat cu fum. Ulterior, militarii l-au transportat la spital, pentru investigații suplimentare.
Au ars: acoperișul corpului comun, materiale combustibile și bunuri materiale depozitate în podul casei și al anexelor, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, alte bunuri de uz casnic. S-au degradat finisajele interioare și exterioare ale casei. În locuință se aflau două butelii de aragaz, pe care pompierii le-au răcit și le-au evacuat, evitând producerea exploziei acestora.

Incendiul a izbucnit dintr-o anexă gospodărească, din cauza efectului termic generat de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Incendiul a fost lichidat la ora 2:00, iar pompierii au salvat o cameră de locuit din casa afectată de incendiu și cele două gospodării învecinate.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia