Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Trei bărbați din Yemen și Egipt prinși la Văscăuți după ce au intrat ilegal în țara noastră

In data de 24 noiembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliței Orașului Siret.

Astfel, echipa mixtă a depistat pe raza localității Văscăuți, jud Suceava, trei bărbați de origine afro-asiatică.

Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză au vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, iar doi bărbați sunt din Yemen și unul din Egipt.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se vor lua măsurile legale ce se impun, conform procedurilor legale în vigoare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*