Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Salarii mai mari pentru angajații unui cunoscut supermarket din Suceava. Ce bonusuri primesc salariații

Angajații lanțului de supermarketuri Penny Market primesc un salariul minim de 2.000 de lei net, începâncu cu 1 august, suma incluzând și valoarea tichetelor de masă, scrie incont.stirileprotv.ro.

Penny Market a implementat un program de creștere a venitului minim net disponibil pentru angajații din cele 244 de magazine și cele trei centre logistice din țară, a anunțat compania.

Pe lângă pachetul salarial, angajații Penny Market mai beneficiază și de un set de avantaje financiare precum bonusurile de retenție oferite la trei și la șase luni după angajare sau bonusurile de performanță acordate în funcție de îndeplinirea unor indicatori cheie stabiliți cu managerul direct la angajare, cât și pe parcursul anului, în cadrul evaluărilor. În 2018, 90% dintre cei 4.588 de angajați Penny Market au primit un bonus pentru rezulatele obținute.
Printre alte beneficii pe care le oferă compania se numără asigurarea privată de sănătate cu ajutorul căreia angajații beneficiază de servicii medicale în clinici private. De asemenea, de aceste servicii pot beneficia și membrii din familia angajaților la un cost redus negociat de către companie.

Alte beneficii oferite de Penny Market privesc susținerea angajaților care au copii. Astfel, 820 de angajați cu copii ce aveau vârste curpinse între șase și paisprezece ani în 2018 au beneficiat de rechizite în valoare totală de 164.000 lei la începutul anul școlar. Compania oferă sprijin și celor care abia au devenit părinți: în 2018, au fost acordate 138 de pachete de scutece în valoare de 41.400 de lei pentru copiii angajaților cu vârste sub trei luni.
Penny Market face parte din grupul german REWE și este unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua Penny Market în România este alcătuită din 244 de magazine la nivel național și o echipă formată din peste 4.500 de angajați.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*