Siguranţa stradală este o prioritate pentru poliţiştii suceveni iar siguranța tinerilor implică derularea unor activități speciale având în vedere specificul vârstei și tentațiile care îi pun uneori în situații de risc infracțional sau victimal. Pe perioada de vacanță tinerii sunt expuși unor riscuri suplimentare, astfel încât se impune luarea unor măsuri preventive sporite.
Întrucât în această perioadă tinerii nu se află în unități de învățământ, polițiștii organizează acțiuni punctuale în zonele frceventate de aceștia pentru a promova recomandările preventive dar și pentru a se asigura că tinerii beneficiază de condiții sigure pentru petrecerea timpului liber.
Astfel, la nivelul Poliției municipiului Suceava, în perioada 08.08.2019 – 10.08.2019, între orele 22.00 – 02.00 a fost inițiată și organizată o acțiune pe raza de competență în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul Mobil și lucrători din cadrul Poliție Locale Suceava, pe linia asigurării ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, spațiilor de joacă pentru copii, teraselor, magazinelor cu program non stop, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora.
La acțiunea organizată au participat zilnic 24 lucrători, din care 14 polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, 2 polițiști din cadrul Biroului Rutier, 4 lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și 4 lucrători din cadrul Poliției Locale, acționându-se cu 8 autospeciale din dotare.
Efectivele participante au acționat cu preponderență în zonele aglomerate, fiind vizate în special parcurile și magazinele cu program non-stop, respectiv: zona magazinului MIHALEX din Cartierul Obcini, zona restaurantului LA RADU – Obcini, zona ABC – Obcini (barul MIA și terasa RAI CAFFE), locul de joacă din proximitatea blocurilor ANL de la stația PECO OMV Obcini, Parcul Universității, parcul din proximitatea Policlinicii Areni, zona ALBINA, zona CURCUBEU, parcul bl. G 31 și blocul de garsoniere E 37 de pe str. Zorilor nr. 2, locul de joacă de pe str. Luceafărului, locul de joacă de lângă Biotest, pe str. Aleea Lalelelor nr. 8, bl. 116, zona cartodrom, zona Bisericii Sf. Vineri, zona Pasha, magazinul „Non-stop” din zona „Mobilă”, cazinoul Las Vegas de pe George nescu, pe str. Leca Morariu la Căminul Speranța, locul de joacă de pe str. Oituz, zona magazinului Mihalex din Cartierul Zamca, parcarea Mănăstirii Zamca, în zona BEBELUȘU – la locul de joacă pentru copiii (vis a vis de catedrală), pe str. Narciselor în spate la blocul Belvedere, pe str. ALEXANDRU CEL BUN (la NON STOP și la locul de joacă pentru copii), PARCUL CENTRAL Prof. Ioan Nemeș, PARCUL din proximitatea COLEGIULUI DE ARTĂ CIPRIAN PORUMBESCU, PARCUL ȘIPOTE, CLUB CRYSTAL, zona de agrement TĂTĂRAȘI, zona căminelor Colegiului de Industrie Alimentară, PARCUL SIMION FLOREA MARIAN, în PARCUL 3 BĂRBOȘI, cazinoul Las Vegas de pe str. Curtea Domnească, locul de joacă (parcul ) vis a vis de catedrală, pe str. Mărășești, nr. 48, la blocul de locuințe sociale, pe str. Calea Unirii, nr. 15, la blocul de locuințe
sociale, zona Autogară, pe Esplanada Casei de Cultură.
În cadrul acţiunii s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a celor cu violenţă, ce se comit de regulă în zona parcurilor, discotecilor, barurilor, teraselor şi a altor localuri
de agrement; de asemenea, s-a verificat legalitatea măsurilor luate de administratorii localurilor pe
linia asigurării pazei.
Totodată, polițiștii au vizat monitorizarea și sancționarea persoanelor predispuse la fapte antisociale şi care în aceasta perioadă pot întreprinde acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică și identificarea persoanelor străine de localitate care nu își justifică prezența pe raza de competență.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 530 de persoane și au fost atenționate/avertizate verbal 119 persoane. Au fost verificați 39 agenți de pază și au fost legitimate și verificate 143 de persoane străine
de localitate. Au fost verificate 60 de obiective și au fost controlate 42 de bagaje. Au fost aoprite în trafic și controlate 57 de autovehicule și a fost constatată o infracțiune în flagrant.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.335 lei, din care 20 la Legea 61/1991 în valoare de 4.400 lei, 16 la OUG 195/2002 = 16 în valoare de 7.815 lei și 2 la alte acte normative , în valoare de 120 lei.
Tot în cadrul acțiunii au fost reținute și 4 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare. u ocazia executării acțiunii, în zona și proximitatea obiectivelor sus-menționate nu au fost înregistrate sau sesizate fapte antisociale.
Urmare a prezenței active în teren nu au fost înregistrate infracțiuni contra patrimoniului sau persoanei și nu au fost sesizate acte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță a tinerilor și prevenirea și descurajarea actelor delictuale.