Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Angajații Spitalului Rădăuți se plâng că nu primesc tichetele de vacanță. Conducerea unității medicale vine cu explicații

Angajații Spitalului din Rădăuți se plâng că nu primesc tichetele de vacanță, iar conducerea unității medicale preferă să facă renovări în cadrul unității spitalicești cu banii respectivi.

„Nu se dau thichetele de vacanță la Spitalul Rădăuți. La toate spitalele din județ se dau însă cei din Rădăuți nu dau … e legal asa??? Conducerea spune ca se țin tichetele angajaților pentru a se renova psihiatria și pentri cheltuielile spitalului”, ne-a spus o angajată a unității medicale.

Directorul Spitalului Rădăuți, Traian Andronachi ne-a declarat că într-adevăr au fost foarte multe solicitări pentru acordarea acestor tichete, dar în urma unor consultări, Comitetul Director a decis ca „puținii bani pe care îi avem să nu îi investim pentru sporuri, că acestea sunt tot un fel de sporuri, ci în interesul beneficiarului final, care este pacientul”.

Andronachi confirmă că banii vor fi investiți pentru reparații ale spitalului, dar și aparatură medicală performantă.  El susține că majorările salariale făcute de guvernanți sunt suficiente, în condițiile în care angajații Spitalului Rădăuți au cele mai mari sporuri în momentul de față. Dacă în urmă cu doi ani, media salarială era de 2.000 de lei, în prezent ajunge la 6.000 de lei.

„Inclusiv sindicatul nu a insistat atât de mult cu aceste vouchere. Într-un an, am cheltui cu voucherele 880.000 lei, iar în doi ani în care nu le acordăm avem 1.780.000 lei”, spune Andronachi.

Pe 31 iulie va fi inaugurată Secția de terapie intensivă din cadrul spitalului, care are 784 de metri pătrați și este la cele mai înalte standarde. Conducerea spitalului susține, însă, că are în plan și alte lucrări privind secțiile de Psihiatrie și Pediatrie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*