Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Patru cetăţeni străini opriți la frontiera de nord a țării

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei au depistat și reținut patru cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.

În cursul zilei de astăzi cei patru cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.  În ziua de 1 iulie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-au intensificat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.
Astfel, în jurul orei 00.10, un echipaj al poliției de frontieră a depistat şi reţinut la aproximativ 1.000 m de frontieră, pe direcţia localităţii Falcău, doi cetățeni străini, de sex masculin, care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă. Din primele verificări a rezultat faptul că aceștia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România prin zona de responsabilitate a Sectorului PF Brodina.
Cei doi au fost conduşi la sediul sectorului, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că provin din Algeria şi au vârstele de 21 de ani, respectiv 26 de ani.

În aceeaşi zi, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus s-a desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 10.20, polițiştii de frontieră au depistat şi reţinut lângă frontieră, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, un cetăţean străin, de sex masculin, care nu vorbeau limba română și nu își justifica prezența în zonă.
Din primele verificări a rezultat faptul că acesta a trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, provine din Sierra Leone şi are vârsta de 16 de ani. Imediat au fost informate autorităţile ucrainene pentru cercetarea evenimentului de frontieră, care ulterior ne-au informat că pe direcţia respectivă au reţinut două persoane de origine afroasiatică.

În dimineaţa zilei de 2 iulie, în jurul orei 01.10, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere şi control a frontierei de stat, a depistat şi reţinut la aproximativ 1000 m de frontieră, pe direcţia localităţii Straja, un cetăţean străin, de sex masculin care nu-și justifica prezența în zonă.
Din primele verificări a rezultat faptul că a trecut ilegal frontiera din Ucraina în România prin zona de responsabilitate a Sectorului P.F. Brodina.
Acesta a fost dus la sediul sectorului, unde în urma cercetărilor s-a stabilit că este din Guineea şi are vârsta de 17 de ani.

În toate cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei patru cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*