Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un fermier din Suceava dă gratis trei tone de fructe pentru că samsarii care au vrut să-i cumpere producţia i-au oferit un preţ în bătaie de joc

Sorin Baciu are o firmă de consultanţă şi este pasionat de agricultură. Bărbatul locuieşte împreună cu familia sa în satul Podeni, din comuna Buneşti, care se află la o aruncătură de băţ distanţă de municipiul Suceava. În spatele casei, a plantat nuci şi, printre copaci, a pus şi 2.000 de tufe de coacăze şi agrişe de mai multe soiuri. Anul acesta are o producţie record. A estimat în jur de trei tone. Aşa că a încercat să-şi vândă fructele, care sunt şi frumoase şi gustoase, scrie Adevarul.

A intrat în contact cu reprezentanţii unor supermarket-uri, care i-au spus că ar fi interesaţi, dar au nevoie de cantităţi mai mari. A mai negociat cu nişte clienţi din Ardeal, care i-au oferit 5 lei pe kg, însă bărbatul a refuzat oferta.

„Am studiat piaţa, preţul lor este foarte scăzut la noi. Nu ştie lumea că aşa ceva este în top în alte ţări. Am investit o grămadă de bani. Dacă vine, vrea să le ia de acasă cu cinci lei. Strânsul costă doi lei/kg. Mai rămân cu trei lei. Mai bine le dau degeaba.”, ne-a declarat producătorul local.

Pentru că fructele riscă să rămână neculese şi să se strice, bărbatul a decis să le dea gratis. A anunţat tot satul să vină la cules.

„Chem tot satul, toţi prietenii, care vor să vină să mănânce. Decât să se strice, mai bine le dau degeaba. Am muncit foarte mult la ele. Trebuie prăşite. Eu le-am vrut bio. Să vină toţi cei care sunt necăjiţi, care au copii. Sunt fructe foarte sănătoase, bogate în vitamina C”, a spus Sorin Baciu.

Citeste mai mult: adev.ro/ptrgop


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*