Miercuri și joi, 26 şi 27 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava organizează Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat – etapa zonală, care se va desfășura în parcarea hipermarketului METRO Suceava.
Concursul reunește echipaje ale pompierilor militari din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui şi Suceava.
Concurenții vor fi supuşi, pe parcursul celor două zile, la probele – Descarcerarea din vehicule şi Acordarea primului ajutor calificat – prin care își vor testa deprinderile practice prin abordarea unor scenarii diferite de accidente.
Întrecerea are scopul de a îmbunătăţi pregătirea în domeniul descarcerării şi acordării primului ajutor calificat, dar şi de a identifica şi de a face schimb de bune practici în privinţa strategiilor de reducere a numărului de victime, rezultate în urma accidentelor rutiere.