Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Fălticeni, a fost rănit într-un accident rutier care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe strada Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava.
Narcis Pinticanu, în timp ce conducea autoturismul marca Seat Leon, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă ușoară la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers și intrat în coliziune cu temelia gardului împrejmuitor de la Hotel Imperium.
În urma impactului, motorul de la autoturismul marca Seat Leon s-a desprins de caroserie și a lovit un autoturism marca VW Transporter, care se afla parcat regulamentar în parcarea din fața Hotelului „Șura Geților”.
Tânărul de 20 de ani a fost rănit grav. El nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza rănilor suferite. Mai mult, el figura cu permisul suspendat.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia