Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

România, lovită de un val de aer tropical! Temperaturile din termometre vor urca până la 35 de grade Celsius

Ploile torențiale au făcut ravagii în țară, iar acum un val de aer tropical din Africa va ajunge în România, astfel că vremea va fi caldă, iar temperaturile din termometre vor urca la peste 30 de grade. Conform estimărilor făcute de meteorologi, valul de aer tropical va cuprinde România miercuri.

Canicula se va resimți, în principal, în vestul, estul și sudul țării, iar experții estimează că până la sfârșitul săptămânii vom avea temperaturi de până la 35 de grade Celsius, însă temperatura resimțită va fi de 40 de grade, astfel că disconfortul termic va fi ridicat.

Potrivit experților, în urma precipitațiilor din ultimele zile, solul este îmbibat de apă. Acum, însă, când vremea se va resimți, apa se va evapora, iar vaporii se vor ridica, însă nu vor putea trece de plafonul de jos, fapt pentru care vom  resimți presiune și umiditate mari, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.Aerul va fi irespirabil, iar specialiştii îi sfătuiesc pe cei care au probleme grave de sănătate să evite deplasările. Medicii spun că şi dieta trebuie adaptată, din alimentație fiind esențiale fructele și legumele.

Sursa: a1.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*